Referate

Punctul cel mai înalt al dramaturgiei lui Caragiale, O scrisoare pierdută, este în acelaşi timp cea mai valoroasă comedie din literatura romănă. Satiră a moravurilor politice şi familiale din ultimele decenii ale secolului trecut, comedia aduce în scenă evenimentele legate de fixare candidatului guvernamental în capitola unui judeţ de munte.

Chirita, comedie de moravuri surprinde modul d viata, moravurile unei epoci. Autorul apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor. Chirita este structurata pe doua acte .

Dumnezeu, dupa dupa ce a alcatuit lumea a dat fiecarui neam cate un semn speific care sa ii deosebeasca de ceilalti. Dupa ce a procedat astfel cu aproape toate popoarele, au venit la sfarsit si muntenii carora Dumnezeu nu avea ce sa le mai ofere si astfel le-a dat o inima usoara sa se bucure de ceea ce este al lor si femei frumoase si iubete. Aceasta era povestea pe care o spunea Nechifor Lipan cel mai des. Acesta era plecat de mult timp si sotia sa, Vitoria Lipan, era foarte ingrijorata. Langa ea acum nu mai era decat cei doi copii cu care a ramas din cei sapte pe care i-a avut si din acestia doi unul era plecat.

Intre adevaruri de credinta ale Bisericii Ortodoxe este si acela despre cinstirea pe care noi o datoram sfintilor . Biserica ne invata sa cinstim pe sfinti , asadar , pe cei crestini , care pe pamant traind , mult s-au ostenit si nevoit pe urmele Mantuitorului Iisus Hristos si astfel , ei si-au agonisit sederea cea de-a dreapta lui Dumnezeu . Ceata acestora << pe care nimeni nu o poate numara >> , a celor crestini care au dus aici pep amant lupta cea buna pentru a-si sfinti viata si au primit in ceruri cununa dreptati , formeaza , dupa invatatura Bisericii noastre , Biserica triumfatoare.

Sunt cunoscute multe legende despre Arhimede. Ca si marii matematicieni de mai târziu (Newton în special), când Arhimede era preocupat de o problemă de matematică, uita unde se află; chiar mai mult, uita si să mănânce. Asa, de pildă, într-o zi pe când făcea baie în apa mării îsi dădu seama că a descoperit celebra sa lege de hidrostatică: un corp scufundat în apă suferă din partea acesteia o presiune din toate părtile, care contrabalansează exact greutatea volumului de apă dezlocuit.

Formule:Formule la algebra.

Despre viaţa faimosului matematician şi filozof-idealist grec, Pitagora (Pythagoras), se ştiu foarte puţine. Se crede că el a trăit între anii 580 – 500 î.e.n. El era originar de pe insula Samos. A fost ideolog al aristocraţiei sclavagiste. Stabilindu-se în oraşul Crotona (în sudul Italiei), el a creat o uniune politică reacţionară, Uniunea pitagoreică, care a fost nu numai o şcoală filozofico-matematică, ci şi o conferire politico-religioasă. Pitagora considera numărul drept esenţă a lucrurilor, iar Universul – un sistem armonios de numere şi de relaţii dintre acestea. Cercetând numai partea cantitativă a lucrurilor, faimosul savant mistifica lumea reală.

In mod curent se porneşte de la 1437, de la faimoasa unio trium nationum.Dar e destul sa aruncam o privire asupra textului uniunii de la 1437, ca sa aflam ca in el nu apare termenul de natiune.Uniunea frateasca (fraternam unionem) o fac Nobiles, Saxones si Siculi. .Partenerii uniunii se numesc doar parti 1 .Asa se numesc si in re- afirmarea uniunii, de la Turda, in 1438 2.In termeni asemanatori se exprima si textele “congregatiei generale” in 1459, de la Medias : universi nobiles, siculi et saxones 3 E obisnuit termenul de universitas :
Universitas siculorum, universitas saxonum.Termen pe care si-l aplica si taranii rasculati la 1437 in conventia lor cu nobilii : universitas hungarorum et valachorum.

Din cele mai vechi timpuri, diplomatia - in formele ei clasice, „deschisa“ si „secreta“ - a fost si continua sa fie unul dintre cele mai importante instrumente de promovare si realizare a politicii externe a statelor. Marii imparati ai Romei - Augustus, Vespasianus, Antonius Pius, Marcus Aurelius si Pertinax, ca si Claudius, Nero, Othon, Vitelius, Commodus, Heliogabal si Caracalla -, regii Angliei si Frantei, imparatii, tarii Rusiei, toti marii sefi de stat au recurs la serviciile diplomatiei si ale diplomatilor.

Cauzele si caracterul celui de-al doilea razboi mondial: Germania pretindea ca granitele si conditiile impuse prin tratatul de la Versailles ii sufoca dezvoltarea; aceleasi dorinte de expansiune le manifesta si Italia in zona Mediteraneeana si in Africa si Japonia in Extremul Orient mai ales in dauna Chinei; Japonia dorea acapararea resurselor economice din Pacificul de vest si din Asia de sud-est.

Ape freatice; ape de adancime; ape geotermale; ape minerale

Ştiinţă complexă, ecologia, studiază interacţiunile dintre organisme şi mediul lor de viaţă.Pentru a explica modul de funcţionare a tuturor fiinţelor vii, ea detaliază şi analizează toate nivelurile de organizare a lumii vii. Ecologia este ştiinţa care studiază raporturile existente între organisme şi mediul lor de viaţă.Punct de convergenţă a numeroaselor altor discipline – biologia, fiziologia, genetica, biogeografia,ştiinţa evoluţiei – ecologia este o disciplină relativ tânără apărută în anii 1930.

Din punct de vedere anatomic, ochiul este, după cum se ştie, un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale. Privind însă numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă (sau vitroasă)

Aristotel este cel care dezvoltă într-un mod elaborat conceptul de logică modală, în special în lucrarea Despre Interpretare-singurul tratat din cele şase ale Organon-ului, în care problematica logică apare în ansamblul ei şi pentru ea însăşi.

Două din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” şi “Etica Nicomahică”, aparţin domeniului practic al filozofiei. Lucrările nu sunt “practice”, în sensul că nu sunt manuale didactice. Din contră, ele abundă în analize şi în argumente, bazându-se mai mult pe cercetări istorice şi ştiinţifice. Ele sunt lucrări de filozofie practică; “practică”, deoarece scopul sau ţelul lor nu este de a oferi adevărul, ci de a schimba faptele.

Analiza riscului de faliment:Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioare contractate , fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii.

Relatiile economice externe ale tarii noastre se circumscriu prioritar in spatiul geopolitic european in care ne situam.Cea mai mare parte a comertului exterior se realizeaza cu tari din aceasta parte a lumii, dar se dezvolta, desigur, si relatiile economice cu celelalte state.Din multimea a-cordurilor economice incheiate dea-lungul anilor cu diferite tari, o impor-tanta deosebita o au : Acordul Interimar de Asociere a Romaniei la Uniunea Europeana, Acordul de Comert Liber cu tarile Asociatiei Econo-mice a Liberului Schimb (din Europa), Acordul cu S.U.A. , precum si ob-tinerea de preferinte vamale generalizate din partea S.U.A. si a Federatiei Ruse.

In lume există în prezent o mare varietate de tipuri specifice de organizare şi reglare a activitaţii economice, dar sistemul economiei de piaţa a devenit predominant în lumea contemporană. Între economia de piaţa şi economia de schimb se pune adesea semnul egalităţii.

Ipoteca este o garantie reala, servind la garantarea obligatiilor unui debitor fata de creditorul sau, printr-un bun imobil din propriul sau patrimoniu, anume desemnat pe cale legala in acest scop (ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil).

Cumpărarea – vânzarea comercială este cel mai frecvent act de comerţ şi, totodată, cel mai ilustrativ exemplu de aplicare dualistă a regulilor consacrate de art. 1 C. com. care prevede: în comerţ se aplică legea de faţă.

Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate care sintetizează experienţa sociala şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor. Etimologic, noţiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de început, obârşie sau element fundamental.

Aliaje:Majoritatea metalelor pe care le folosim sunt aliaje, amestecuri in care cel putin o substanta este un metal. Aceasta deoarce metalele pure au rareori proprietatile ideale pentru o anumita sarcina, dar pot fi imbunatatite prin adaugarea altor metale. Proprietatile fizice ale unui metal, precum rezistenta, duritatea, punctul de topire si conductivitatea electrica, depind de structura cristalina.

În funcţie de masa lor molară, alcanii sunt gazoşi, lichizi sau solizi.
Datorită diferenţei mici de electronegativitate dintre atomii de carbon şi hidrogen, alcanii conţin numai legături covalente nepolare. De aceea între moleculele alcanilor se exercită forţe de atracţie van der Waals.
Cu cât molecula este mai mare cu atât energia necesară pentru ruperea forţelor intermoleculare trebuie să fie mai mare, iar punctele de fierbere corespunzătoare vor creşte.

Se numesc acizi substantele compuse a caror molecula libereaza in solutie apoasa protoni, H+, si anioni (ioni negativi) ai radicalului acid respectiv.

Acidul clorhidric se intrebuinteaza foarte mult in industrie si in laboratoare, fiind unul dintre acizii cei mai importanti. Este mult utilizat in industria chimica. Astfel, serveste la prepararea clorului, a clorurilor(NH4Cl, ZnCl2 FeCl3) , a hidrogenului, a hidrogenului sulfurat, a dioxidului de carbon, etc. Este utilizat pentru obtinerea unor compusi organici, solventi organici, pesticide, insecticide.

Gastronomia a fost considerata o arta inca din cele mai vechi timpuri , insa alimentele, inainte de a constitui o arta sunt combustibilul nostru. Alimentele contin substanta cu structura chimica complexa care pentru a ajunge la forma de molecule simple sufera transformari mecanice, fizice si chimice.

Cnidarii sunt animale exclusiv acvatice, fixate sau libere, al căror corp saculiform are o simetrie radiară. În interiorul corpului prezintă o singură cavitate gastrică, saciformă, care la formele mai evoluate se complică într-un sistem gastrovascular. Atât cavitatea gastrică cât şi sistemul gastrovascular comunică cu exteriorul printr-un singur orificiu, care îndeplineşte funcţia de orificiu bucal şi anal.

Story Musgrave (SUA) a participat între 1983 şi 1996 la şase misiuni spaţiale, totalizând 53 de zile de zbor. În ultima sa călătorie (între 19 noiembrie şi 7 decembrie 1996) naveta spaţială Columbia a efectuat 278 de rotaţii pe orbită şi a străbătut peste 11,27 milioane km în 17 zile 15 h 53 min. căpitanul John Young (SUA) a efectuat primul 6 zboruri spaţiale, între 1965 şi 1983, totalizând 34 de zile de zbor în spaţiul cosmic. Singurul astronaut care a egalat recordul de 6 misiuni spaţiale este Franklin Chang-Diaz (Costa-Rica), acesta totalizând între anii 1986-1988, 52 de zile în spaţiu.

Luna este satelitul natural al Pământului(termenul este de asemenea folosit pentru sateliţii altor planete din sistemul nostru solar ) . Diametrul Lunii este de aproximativ 3.480 Km , sau de ¼ din cea a Pământului, şi volumul său este de cca 1/5 din volumul Pământului. Masa Pământului este de 81 de ori mai mare decât masa Lunii. Astfel că densitatea medie a Lunii este de doar 3/5 , iar atracţia gravitaţională pe suprafaţa Lunii 3/6,din cea a Pământului. Luna nu are apă şi, esenţial nu are atmosferă, deci nu este climat care să-i schimbe suprafaţa.

Pământul, satelitul său natural Luna împreună cu toate planetele din Sistemul Solar se învârt în jurul celui mai mare astru din sistem – Soarele. Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui se numeşte mişcare de revoluţie. Ea are loc pe o linie imaginară din spaţiu, de formă apropiată unui cerc, uşor turtit. Această drum prin spaţiu al Pământului se numeşte orbită. Orbita Pământului se numeşte elipsă şi semănă cu un ou.

Intr-adevar,in vremea veche sau intamplat lucruri care astazi nu se mai vad, a grait incet,in intunecimea inserarii,mesterul Ienache coropcarul.Si isi aduse cu nostalgie aminte cum era pe atunci,mult mai bine.In acele vremuri inseninate el era coropcar si mergea prin targuri sa isi vandea marfa.
In una din aceste zile se tocmea cu doi negustori armeni,cand vazu puhoi de oameni pe ulita.In fruntea lor erau arnauti,iar in mijlocul acestora un om legat.Ienache intreba pe unul dintre arnauti,Costea Caruntu,ce a facut prizonierul.Costea ii spuse ca omul acela era Todorita Catana care a pus ochii pe sotiavornicului Bodeica,Varvara, si impreuna cu aceasta a incercat sa fuga,dar vornicul a pus paza si la prins.Arnautul ia spus ca in ziua aia urmeaza sa il duca la turnul Goliei,iar pe sotia vorincului o vor duce la manastire,la Agapia.Auzind aceste vorbe negustorul ii zise ca au facut bine ,prinzand-ul peTodorita,la aceste vorbe ,auzite de Catana,el ii daduse o privire infricosatoare lui Ienache.
Todorita fu dus la turnul Goliei de unde evadase spectaculos.Negustorul nostru isi vazu de viata chair daca auzi de aceasta veste,si asa Ienache umbla pe drumurile Moldovei mergand cand pe jos cand in carute.Intro zi se afla la o fantana si vazu o caruta care venea in goana spre el,el ii facu semn si ea opri.Cand se urca in caruta mare ii fu uimirea vazand-ul pe Catana, negustorul se speriase.Todorita ii spuse ca vrea sa o elibereze pe iubita sa si ca avea nevoie de Ienache,daca nu face ce ii spune il va ucide.Ii spuse ca ei vor merge la hanul Ancutei unde vor veni mai tarziu si arnautii cu Varvara si ca negustorul le va spune ca la vazut pe fugar care se duse spre Timisesti,ingrozitsi speriat.
Ajunsi la hanul Ancutei acesta se sfatui cu Ancuta si cand ii auzi pe arnauti, Catana pelca.Cand arnautii venisera negustorul ii spuse lui Costea,care era acolo,faptul ca il vazuse pe Catana si ca se ducea la Timisesti.Atunci Costea ordona ca restul arnautilor sa se duca spre Timisesti ca sa il prinda pe fugar si ca el cu Varvara vor trece apa Moldovei pe un drum laturalnic mergand spre manastire.Ajunsi pe malul Moldovei ei trecura apa,care era mare si misterioasa la lumina noptii.Pe celalalt mal Costea fu prins de Catana si legat de un copac,unde ramasese pana in dimineata zilei urmatoare.
Din acea noapte cei doi iubiti scapara din mainile vornicului Bodeica si plecara in tara ungureasca unde au trait liberi.

In Dacia, creştinismul pătrunsese, chiar de la începutul colonizării romane, adus de legionari. O dovedesc numeroase vestigii arheologice, precum si limba unde toate cuvintele despre ceea ce se poate numi “creştinismul de bază” sunt latineşti: Dumnezeu (de la Dominus Deus), duminică, cruce, creştin, biserică, lege sacră,cuminecare, rugaciune,altar, Scripturi, sfant mai ales în cuvinte compuse ca Sânta Maria, Sân Petru, Sân Nicolae, deoarece in limbajul current, a fost inlocuit cu Sfant, prin contaminare cu slavonul “seventu”. Cu toate acestea , organizarea ecleziastică, instalarea unei ierarhii bisericeşti au aşteptat sfarşitul marilor navaliri barbare si coincide cu perioada de glorie a primului Ţar bulgar, deoarece au păstrat slavona veche drept limbă bisericeasca pîna la sfîrsitul secolului al XVII-lea, însă tot timpul au fost supuşi de departe, patriarhatului Constantinopolului. Urmarea este că cei mai mulţi termini privitori la organizarea ecleziastica, precum si la teologie sau la literature religioasă sunt de origine slavo-greacă.

Fiecare sat, ne spune Wilkinson, îsi avea mica lui biserica. Bisericile acestea de ţară erau destul de sărăcăcioase, fiind uneori construite din lemn. În schimb cele mai multe biserici din oraşe, precum şi cele din mănăstiri , erau făcute din cărămidă, sau din piatră, iar interiorul era cel mai adesea bogat impodobit. “Numărul bisericilor şi al mănăstirilor ce se afla înauntru şi înafara oraşelor este necrezut de mare”, scria Raicevich in 1788. Vreo yece ani mai târziu, Wilkinson număra 70 de biserici la Iaşi, iar la Bucureşti nu mai puţin de 360 de biserici şi 20 de mănăstiri. Cifrele acestea ni se par exagerate.

Numarul preoţilor era si el destul de mare. Wilkinson spune ca erau vreo 15000. Tot pe vremea aceea (anii 1810) Dionisie Fotino dă cifra, care pare mai exacta de 10278.

Preotul trăia cel mai adesesa din banii de pe slujbe (plătiţi cel mai adesa de ţărani, în natură), însă la rândul său, trebuia să dea o sumă de bani episcopului sau mitropolitului.

Preotii ca şi călugării, se recrutau aproape toţi dintre ţărani. De aici înfăţişarea lor necioplită şi învinuirea că nu ştiu de nici unele, aduse de cele mai mulţi de către observatorii străini.

Laurncon susţine că “este greu să afli în Europa un cler mai neştiutor, mai superstiţios decât cel din ţara românească”.

Aproape toate mănăstirile din cele două Principate erau ctitorii domneşti sau ctitoriile vreunui mare boier, pe care urmaşii ţineau cu tot dinadinsul să le întreţină, să le înzestreze cu noi moşii, încât, la începutul secolului al XIX-lea proprietăţile bisericeşti reprezentau 1/3 din totalitatea pământului arabil al ţării.

Străinii, arată care mai de care, importanţa data, (în toate păturile sociale ale populaţiei), recomandărilor si interdicţiilor Bisericii, de care trebuie să se ţina seama cu mare grijă.

În privinţa posturilor –foarte aspre-, Wilkinson spune că românii mai curând ar muri, decât să se atingă, şi bolnavi de-ar fi, de “bucatele de pe lista fără de sfârşit a lucrurilor oprite”.

Lumea crede în diavol şi în darul pe care îl are aghiasma de a-l alunga din casă, în deochi, în blesteme şi în tot soiul de farmece împotriva cărora se luuptă cu descântece, de vreme ce este vorba de vrăjitorie.

Ca să se mărite, apoi ca să aibă copii, femeile recurg adesea la prctici magice care se adaugă unor practice religioase excepţonale, cum sunt posturile prelungite, rugăciunile “la icoane făcătoare de minuni”.

Credinţa românilorera de un soi aparteŞ la ei, manifestările nu erau zgomotoase, nu se întâlneau mistici, exaltaţi, fanatici. Viaţa de toate zilele era plină de smerenie,naiva , simplă, dar care pătrundea totulş omul îşi făcea rugaciunea când se trezea şi când se culca, se închina înainte de a rupe pâinea sau înaiinte de a se apuca de o treabă, oricare ar fi fost ea. Şi nu numai oamenii din popor făceau aşa. La fel se petreceau lucrurile in toate păturile societăţii.

Sfinţii sunt invocaţi la tot pasul pentru a li se cere ajutorul.

În atâta nesiguranţă, de care se loveşte pretutindeni, românul nu are decât o scăpare: biserica. Acolo el se simte ocrotit, izbăvit si poate iubit.

Nu indiferenţa religioasă, ci doar lipsa fanatismului si a sectarismului, a făcut să nu existe, în Ţările Române, nici un fel de rezistenţă seriosă din partea Bisericii în faţa modernizării.

Românii sunt, întra-devăr, poporul cel mai tolerant din lumea creştina, dar tot ei sunt „visceral” legaţi de religia lor, de legea lor.

Aşa se explică rezistenţa multiseculară, nu numai în faţa islamismului, dar şi în faţa influenţei catolice sau protestante. În lumina aceasta, tragedia lui Constantin Brâncoveanu, din 1714, capătă valoare de simbol

În acele vremuri tulburi, de război şi mizerie, biserica rămâne singurul refugiu al culturii.

Constiinta istorica se naste din incercarea de a constui identitatea unui popor,a unei natiuni,prin raportare la alte popoare,la alte natiuni,cateva dimensiuni specifice acestei raportari sunt situarea in timp si spatiu,evenimentele istorice,limba,cultura si civilizatia,mentalitatile.

Preocuparile privitoare la felul cum romanii se inscriu in cursul istoriei incep sa se dezvolta odata cu sec.XVI.Acest interes se manifesta datorita contactelor pe care cei preocupati de formatia lor intelectuala incep sa aiba contacte cu alte culture si civilizatii.

Temele fundamentale abordate de cronicari si de ceilalt autori preocupati de constiinta istorica a romanilor sunt:originile,limba,continuitatea evenimentelor si institutia domniei.

Primul roman care scrie despre originea romana si unitatea limbii si a poporului roman este Nicolaus Olahus.Informatia apare in lucrarea sa “Hungaria”(1536) scrisa in limba Latina.

Un pas important in domeniul istoriografiei este facut de cei trei cronicari moldoveni in mijlocul sec. XVII.Textele scrise in limba romana sunt de asemenea si puncte de pornire pentru dezvoltarile ulterioare ala stilului expunerii si ale argumentarii stiinfice,cat si al prozei native.

Prima intentie a cronicarilor a fost aceea a recuperarii trecutului.In conceptia lor,istoria era purtatoarea unor valori educative.Scriile cronicarilor sunt un act mare de patriotism prin reflectarea nazuintei generale de eliberare de sub jugul ottoman.ei prezinta idea originii romane pure si a latinatii limbii.

Patriot inflacarat, Alecsandri a participat la manifestatia de la Putna (1871) cu prilejul implinirii a 400 ani de la construirea acestei manastiri si a scris poezia "Imn lui Stefan cel Mare", in memoria domnitorului Moldovei.

Ion Creanga s-a nascut la 1 martie 1837, in Humulesti, judetul Neamt, si a fost primul dintre cei opt copii ai lui Stefan al Petrii Ciubotariu si al Smarandei, fiica lui David Creanga din Pipirig.
In ultima zi a anului 1889, cand omul Ion Creanga se intorcea in pamantul de huma, scriitorul isi insemnase trecerea prin veac printr-o lucrare care-i va indreptati numele de “homer al nostru” dat de Ibraileanu.

Caracterizarea lui Nechifor Lipan

Oier. Sotul Vitoriei Lipan, ucis de cei doi tovarasi ai sai: Bogza si Cutui, pentru a pune stapanire pe cele trei sute de ori ale sale. Cioban „foarte priceput in mestesugul oieritului” si foarte avut. In podul casei sale din Magura, dupa moartea lui se aflau: saizeci de piei de oaie, o suta de miel,
saizeci de burdufuri cu branza si nouazeci de papusi cu branza afumata.
Numele lui adevarat era Gheorghita, dar la patru ani imbolnavindu-se si slabind foarte mult, i s-au facut „sfintele masle” i s-a schimbat numele
„ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea” in Nechifor. A ajuns un barbat falnic, „indesat si spatos” cu mustata neagra si ochii cu sprancene aplecate; „om vrednic si fudul” care „nu se uita la parale numai sa aiba el toate dupa gustul lui” cum era cunoscut de crasmarii din muntii prin care trecea. Vitoria stie ca era „om cu hartag la chef”, „cu mare curaj” si ca „nu-i putea sta nimeni impotriva”. Purta mereu la el un baltag. „De hoti nu se temea, avea stapanire asupra lor”.

Caracterizarea Vitoriei Lipan

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Ea este o femeie simpla de la tara, nestiutoare de carte dar cu frica de Dumnezeu si dotata cu destula intelepciune, abilitate si spirit de observatie, reusind sa se descurce in situatii dificile si reusind pana la urma sa descurce itele incurcate ale acestei crime, dovedindu-se a fi un adevarat detectiv particular.
Era o taranca simpla de la poalele Tarcaului, sotie de oier dar nu a oricarui oier, ci a unuia priceput, pe nume Nechifor Lipan.
Avea o infatisare placuta, era inalta cu ochi caprui si par castaniu si isi iubea sotul, copii si gospodaria de la poalele muntelui. Ar fi visat sa se mute in locuri cu conditii de trai mai blande dar ca si bradul sau ca orice muntean, ea isi are originea la poalele muntelui si viata cu toate ca era aspra, era totusi placuta pana in momentul intrigii: disparitia sotului ei.

Doua Loturi -Rezumat-

I.L.Caralagiale a fost unul dintre cei mai importanti nuvelisti pentru ca a reusit sa surprinda si sa analizeze
pshihologia umana ,,Doua Loturi’’ este o nuvela deoarece apartine genului epic, prezentand o actiune realizata de
personaje, prin moduri de expunere specifice: naratiunea, dialogul si descrierea.
De intindere medie cu actiunea desfsurata pe un singur plan. Aceasta opera urmareste evolutia personajului principal,
Lefter Popescu si ii prezinta drama si degradarea pshica sub influenta banului si a norocului.
Autorul foloseste elemente specifice comediei. Numele personjelor este sugestiv –desi vine de la Elefterie, Lefter
inseamna sarac fara un ban—iar in nuvela actiunea este modificata prin lovituri de teatru, -- lozurile castigatoare,
pierdere lor, gasirea lor neasteptata in sertar si faptul ca serile sunt inversate—.
Actiunea se construieste pe baza celor cinci momente epice specifice imbinate cu elemente comice dramatice.

FLOARE ALBASTRA
1. Incadrarea poeziei erotice in creatia eminescianaPoezia apare in 1873 in revista Convorbiri literare" dupa ce fusese
citita intr-o sedinta "Junimii". Incadrarea poeziei "Floare albastra" in lirica eminesciana; Face parte din a doua parte
a creatiei eminesciene fiind o poezie tipic romantica. Semnificatia titlului; Eminescu preia simbolul "Floare albastra"
din literatura romantica germana, mai precis de la Novalich, creatorul Heinrich van Ofterdingen. Acolo, floarea albastra
reprezinta nazuinta spre ideal, spre realizarea perfectiunii in arta. Acelasi motiv apare si in lirica romantica italiana
la poetul Leopardi. In creatia lui Eminescu floarea albastra reprezinta iubita, aspiratia catre o lume absoluta. Motivul
mai este intâlnit in "Calin file din poveste" si in nuvela "Sarmanul Dionis". Specia literara; Poezia "Floare albastra"
este o egloga ceea ce inseamna o idila cu dialog. Idila este o specie a genului liric in care iubirea este visata, este
dorita.
Tema o constituie iubirea si natura insa din substratul filozofic al poeziei putem deduce prefigurarea
temei, conditiei omului de geniu care nu poate fi fericit si nu poate aduce fericirea. Din acest punct de vedere poezia
poate fi considerata ca o etapa premergatoare "Luceafarului".
Poezia este structurata in doua planuri:
1) primul plan este alcatuit din primele patru strofe;
2) al doilea plan este alcatuit din ultimele zece strofe; Primul plan simbolizeaza lumea superioara a omului de geniu
adâncit in dezlegarea tainelor universului ("câmpii asire ", "intunecata mare "). Al doilea plan reprezinta lumea
terestra, calda, familiara reprezentata de femeie.

Momentele subiectului:

Expozitiune: Parte introductiva a unei opere literare in care se precizeaza locul, timpul in care se petrece actiune si
unele personaje.

Intriga: Parte a operei literare in care se prezinta faptul ce determina cursul actiunii.

Desfasurarea actiunii: Parte a operei literare in care se prezinta desfasurarea faptelor determinate de intriga.

Punctul culminant: Moment de maxima intensitate in desfasurarea actiunii.

Deznodamant: Partea finala a operei literare care prezinta sfarsitul actiunii.

Comedia “O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost unul dintre marii clasici ai litaraturii romane, fiind cel mai mare dramaturg roman.Autor al comediilor de mare succes “O noapte furtunoasa”, “o scrisoare pierduta”, “Conu’ Leonida fata cu reactiunea” si “D’ale carnavalului”.A scris o singura drama: “Napasta”.
Piesa o scrisoare pierduta a avut premiera la 13 Noiembrie 1884, pe scena Teatrului National din Bucuresti, bucurandu-se de mare succes.Ea a fost scrisa cu scopul de a fi jucata pe scena, deci personajele sunt actori.
Opera “O scrisoare pierduta” apartine genului dramatic deoarece principalul mod de expunere este dialogul. De asemenea ea este structurata in acte si scene.

Unul din clasicii literaturii romane, cel mai de seama dramaturg al literaturii romane, I. L. Caragiale, opera sa se
desfasoara pe doua coordonate: comica , tragica . Comedii: “O noapte furtunoasa”; “Conul Leonida fata cu reactiunea”;
“O scrisoare pierduta”; “De-ale carnavalului”. Drama: “Napasta”. Dupa 1890 Caragiale isi incheie activitatea de dramaturg,
continuandu-si activitatea literara ca prozator: “Momente si schite”, nuvele: “O faclie de Pasti”, “Pacat”, “in vreme de
razboi” si povestiri: “Kir Ianulea”.

“O scrisoare pierduta”
Capodopera dramaturgiei romanesti “O scrisoare pierduta” a fost citita intr-o sedinta a Junimii si apoi pusa in scena in
1884 la Teatrul National din Bucuresti.
Tema: Contradictia dintre aparenta si esenta. Dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce sunt in realitate.

Pascalopol


•Descendenta greceasca
•Personaj nou in romanul romanesc
•Apreciat ca epiureic, el reitereaza al spirit al satyriconului
•Nu intra in sfera personajelor avare si isi foloseste bunastarea spre a-si ocroti inclinatiile spiritului (canta la flaut)
•Rafinamentul intelectual il fereste de ridicol, intrucat atitudinea, sentimentele lui pentru Otilia impresioneaza prin discretie, delicatete si supletea adaptarii dupa dispozitia fetei, intre paternitate, prietenie si iubire.
•Tradeaza melancolia unui insingurat in cautarea unui mediu de familie, acceptandu-l chiar pe cel nepotrivit gustului sau.
•Otilia si-ar fi dorit un barbat care sa cumuleze calitatile tanarului Felix cu acelea ale discretului ei ocrotitor, in preajma lui avand sentimental benefic al sigurantei

Pastelul este o poezie descriptiva , prin intermediul careia scriitorul isi exprima propriile sentimente . Termenul de
pastel este preluat din pictura , acolo desemna un desen realizat in culori calde , sterse , pastelate . Pastelurile lui
Alecsandri au fost scrise dupa retragerea poetului din viata politica , in timpul sederii la lacul de la Mircesti . Au
fost publicate in perioada 1868-1869 in revista Convorbiri Literare ale lui Titu Maiorescu . Pastelurile descriu: tablouri
de natura , succesiunea anotimpurilor , indeletnicirile umane . Au cateva trasaturi caracteristice:
1)modalitatea de expunere este descrierea . Aceasta se face de la planul indepartat spre cel apropriat , de la planul
exterior spre cel interior.

Sara pe deal
Poezia "Sara pe deal" a fost considerata o poezie a dorului de dragoste, ea sugerand un vis dramatic de iubire, incadrata
in cea de-a doua etapa a creatiei eminesciene, poezia "Sara pe deal" a fost publicat in 1885 in revista "Convorbiri
literare". Conceputa initial pentru a fi inclusa in poemul "Eco ", poezia pare a fi scrisa in perioada dintre anii 1871 -
1872. Eminescu renunta insa la incorporarea poeziei in poemul "Eco" si o va publica in forma cunoscuta catre sfarsitul
activitatii sale literare. Muzicalitatea deosebita a poeziei este construita inca din titlu.

Amintiri din copilarie - de Ion Creanga
Umorul “Amintirilor din copilarie” are ca sursa, in primul rand, comicul de situatie, caci unele intamplari sunt hazlii
prin insasi natura lor.Astfel sunt momentul plecarii la Iasi, intamplarea de la rohatca Pacurari, infatisarea dezolanta,
aproape groteasca, a “zmeilor” lui mos Luca sau imaginea dascalimii adunate la seminarul de la Socola.

Vasile Alecsandri - "Pasteluri" - Prezentare generala
Pastelul este o specie a genului liric cunoscuta in aceasta forma numai in literatura romana, creata si dusa la
celebritate de Vasile Alecsandri intr-un ciclu de versuri, numit chiar "Pasteluri". Poeziile au aparut (cu doua exceptii)
in revista "Convorbiri literare" in perioada 1868-1869.
Sfidand sabloanele, Alecsandri se fixeaza la geografia autohtona, si individualizeaza un colt de natura lipsit de
sublimitate.

Cauta pe Google

Legenda : E = apartine
<= = mai mic sau egal


Fie a E Q. Se numeste partea intreaga a numarului a, numarul notat [a], care reprezinta cel mai mare intreg mai mic sau egal cu a.
[a] E Z, [a]<= a < [a]+1
Se numeste partea fractionara a numarului a, numarul, notat {a}, care este egal cu diferenta dintre a si partea sa intreaga [a].
{a}=a-[a]

Piramida este poliedrul în care muchiile fiecarei fete formeaza un triunghi.
Piramida triunghiulara :
Piramida triunghiulara are:
-4 fete;
-4 vârfuri;
-6 muchii.
Piramida patrulatera :
Piramida patrulatera are:
-5 fete;
-5 vârfuri;
-8 muchii.
Aria laterala este suma ariilor fetelor laterala.
Aria totala este suma ariilor fetelor sale.

DEF: Se numeste progresie geomertica un sir in care fiecare termen ,cu exceptia primului, se optine din precedentul inmultit cu o constanta numita ratie.(Relatie de recurenta).
Intr-o progresie geometica oricare termen este egal cu media geometrica a precedentului si urmatorului.
Reciproca:Daca intr-un sir oricare termen este media geometrica a precedentului si a urmatorului termen sirul este progresie geometica.
Intr-o progresie geometica produsul termenilor egali departati de extremi e constant.
Reciproca: Daca intr-un sir produl termenilor egali departati de extrem este constant sirul este progresie geometica.

Orice functie f definita pe Na cu valori in R se numeste sir.Na-multimea numerelor naturale din care se scad numerele naturale mai mici decat a.
Legea unui sir se da cel mai frecvent:
-printr-o formula
-prin mai multe formule (cu acolada)
-prin exprimarea unei propozitii
-prin relatie de recurenta, recurenta=o legatura intre valorile precedente
f(1),f(2),f(3),. . .,f(n)-termanii sirului
Notatii
Rangul termenului este locul pe care-l ocupa termenul in sir.

DEF: Se numeste progresie aritmetica un sir in care fiecare termen ,cu exceptia primului, se optine din precedentul adunat cu o constanta numita ratie.(Relatie de recurenta).
Intr-o progresie aritmetica oricare termen este egal cu media aritmetica a precedentului si urmatorului.
Reciproca:Daca intr-un sir oricare termen este media aritmetica a precedentului si a urmatorului termen sirul este progresie aritmetica.
Intr-o progresie aritmetica suma termenilor egali departati de extremi e constanta.
Reciproca: Daca intr-un sir suma termenilor egali departati de extrem este constanta sirul este progresie aritmetica.

Prezenta lucrare îsi propune prezentarea unor aspecte elementare privind sirurile de numere reale.
În mod obisnuit, prin sir se întelege o infinitate de numere, distincte sau, nu, scrise unul dupa altul. Exemplu, sirul numerelor naturale:
1, 2, 3, 4, … .
Definitie. Numim sir orice functie f : N®R, f(n) = an.
Notam (an)n³0.
Definitie. Sirul (an)n³0 este marginit daca exista M > 0 astfel încât ôanô£ M, pentru orice n apartine lui N.
Exemplu: sirul “10, 102, 103, 104, …, 10n, …” este marginit, deoarece termenii sai sunt mai mari ca 0 si mai mici ca 1.
Definitie. Sirul (an)n³0 este monoton crescator daca an £ an+1. Sirul (an)n³0 este monoton descrescator daca an ³ an+1.

Teorema bisectoarei:
Într-un triunghi, o bisectoare determinã pe latura opusã segmente proportionale cu laturile unghiului.
Teorema înãltimii:
Într-un triunghi dreptunghic, înãltimea este media geometricã a proiectiilor catetelor pe ipotenuzã.
Teorema catetei:
Într-un triunghi dreptunghic, o catetã este media geometricã între ipotenuzã si proiectia acestei catete pe ipotenuzã.
Teorema cosinusului:
În triunghiul ABC, cosinusul unghiului a este egal cu raportul dintre diferenta sumei pãtratelor laturilor unghiului cu pãtratul laturii opuse unghiului si dublul produsului laturilor unghiului.
Teorema proiectiei:
Lungimea proiectiei unui segment pe un plan este egalã cu produsul dintre lungimea segmentului si cosinusul unghiului dintre dreapta suport si planul respectiv.

Intr-un triunghi dreptunghic suma patratului catetelor este egala cu patratul ipotenuzei

A
l AB2 +BC2 = AC2
l
l
l
l
l
l______
B C

Teorema 1: Daca 2 unghiuri sunt opuse la varf atunci ele sunt congruente.
Teorema 2: Suma masurilor unghiurilor formate in jurul unui punct este de 360 de grade.
Teorema 3: (proprietatea medianelor unui triunghi).
Cele 3 mediane ale unui triunghi se intersecteaza intr-un singur punct notat “G”, numit centrul de greutate al triunghiului. Acesta este situat la 2­­­­­­­­­­­­­­­­­­­ treimi fata de varf si o treime fata de baza.
Teorema 4: (proprietatea inaltimilor unui triunghi).
Cel 3 inaltimi ale unui triunghi se intersecteaza intr-un singur punct notat “H”, numit ortocentrul triunghiului.
Teorema 5: (proprietatea bisectoarelor unui triunghi).

Teorema celor trei perpendiculare:
Fie a un plan, A un punct,A nu apartine lui alfa si a o dreaptã, a inclus in alfa.Dacã AA’ perpendicular pe alfa,A’ apartine lui alfa si A’B perpendicular pe alfa,B apartine lui alfa, atunci AB perpendicular pe alfa.
Teorema lui THALES în spatiu:
Trei sau mai multe plane paralele determinã pe 2 drepte oarecare segmente respectiv proportionale.

Teorema1: o dreaptã necontinutã într-un plan este paralelã cu planul dacã si numai dacã ea este paralelã cu o dreaptã continutã în plan.
Teorema2: douã plane sunt paralele dacã unul dintre ele contine 2 drepte concurente, amândouã paralele cu al doilea plan.
Teorema3: dacã 2 plane sunt paralele, oricare dreaptã continutã într-unul din plane este paralelã cu celãlalt plan.
Teorema4 (umbrei): dacã a este o dreaptã paralelã cu planul a, iar b este un plan care contine dreapta a, atunci b a, sau b se intersecteazã cu a dupã o dreaptã paralelã cu dreapta a.
Teorema5: fie a o dreaptã inclusã sau paralelã cu planul a si fie o dreaptã b paralelã cu a, dusã printr-un punct A al planului a, atunci dreapra b e inclusã în a.
Teorema6: dacã a, b, c sunt trei drepte astfel încât a b si b c, atunci a c.
Teorema7:dacã un plan intersecteazã 2 plane paralele,atunci intersectiile sunt drepte paralele.
Teorema8: douã plane distincte, fiecare paralele cu un al treilea plan sunt paralele între ele.

Definitie: o dreaptã este perpendicularã pe un plan dacã este perpendicularã pe orice dreaptã a planului.
Teorema1: dacã o dreaptã este perpendicularã pe 2 drepte concurente dintr-un plan, atunci ea este perpendicularã pe plan.
Teorema2: dintr-un punct M, continut într-un plan a, se poate duce o singurã dreaptã perpendicularã pe a.
Teorema3: douã plane perpendiculare pe aceeasi dreaptã sunt paralele.
Teorema4: existã un unic plan perpendicular într-un punct dat, pe o dreaptã datã.
Teorema5: douã drepte perpendiculare pe un plan sunt paralele.

Def. : Triunghiul echilateral este triunghiul care are toate laturile congruente.
P. : Triunghiul echilateral are toate unghiurile congruente, fiecare, avand masura de 60°.
Reciproc : Daca un triunghi are toate unghiurile congruente atunci triunghiul este echilateral.
Obs. : Orice triunghi echilateral poate fi considerat triunghi isoscel avand baza oricare din cele 3 laturi. => Proprietatile triunghiului isoscel raman valabile, mai mult, au loc pentru oricare din cele 3 laturi.
P. : Un triunghi isoscel care are un unghi de 60° este echilateral.

Triunghiul isoscel este triunghiul care are doua laturi congruente.
Proprietati:
1. Un triunghi este isoscel daca si numai daca unghiurile de la baza sunt congruente.
2. Intr-un triunghi isoscel inaltimea corespunzatoare bazei este si mediana si bisectoare si mediatoare.
Reciproce :
1. Daca intr-un triunghi o mediana este si inaltime atunci triunghil este isoscel.
2. Daca intr-un triunghi o bisectoare este si mediana atunci triunghiul este isoscel.

Suprafata conica se obtine prin rotatia completa a unui segment in jurul axei de rotatie, segment ce nu este paralel si nu are puncte comune cu axa de rotatie.
Def: trunchiul de con este corpul ce se obtine prin rotatia completa a unui trapez dreptunghic in jurul axei perpendiculare pe baza
G²=h²+(R-r)²
Elemente:
-2 baze (cercuri de raze diferite)
-baza mare C(O;R)
-baza mica C(O;r)
-generatoarea trunchiului (CB)
-inaltimea trunchiului OO¹- distanta dintre centrele bazelor
Relatie ce arata ca un trunchi de con este determinat prin 3 elemente.
Def: trunchiul de con se obtine dintr-un con sectionat cu un plan paralel cu baza si aruncand conul de sus.
Sectiunea axiala in trunchiul de con se obtine cu un plan ce contine inaltimea trunchiului si este un trapez isoscel.
Desfasurarea laterala a trunchiului de con este un trapez curbiliniu.
Al=piG(R+r)
At=piG(R+r)+piR²+piR²
V=(piR/3) (R²+r²+Rr)

Numim unghi exterior al unui triunghi unghiul format de o latura a triunghiului si prelungirea altei laturi.
Obs. : Unghiul exterior este adiacent si suplementar cu unghiul triunghiului.
Teorema unghiului exterior: Masura unui unghi exterior al unui triunghi este egala cu suma masurilor unghiurilor neadiacente cu el.
Obs. : Un unghi exterior este mai mare decat oricare din unghiurile neadiacente cu el.

Se numeste valoare de adevar a unei propozitii proprietatea acesteia de a fi adevarata sau falsa.
Valoarea de adevar a unei propozitii p se noteaza v(p), si este egala cu 1 daca p este adevarata, este egala cu 0 daca p este falsa.
Logica clasica a propozitiilor este in concordanta cu urmatoarele trei principii :
- principiul tertului exclus : o porpozitie nu poate lua o alta valoare decat 1 sau 0.
- pincipiul nonconcordantei : o propozitie nu poate lua in acelasi timp cele doua valori 1 si 0.
- principiul identitatii : o propozitie isi pastreaza valoarea sa de adevar.

Doi vectori legati ->AB, ->CD se numesc echipolenti daca au :
-aceeasi directie
-acelasi sens
-acelasi modul
Notam : ->AB~->CD ( vectorul ->AB este echipolent u vecotrul ->CD )
Proprietati :
-reflexivitatea
-simetria
-tranzitivitatea
O relatie care are proprietatile de mai sus se numeste relatie de echivalenta.

Un vector liber este multimea tuturor vectorilor legati care au :
-aceeasi direcite
-acelasi sens
-acelasi modul
Se noteaza vectorii liberi prin litere mici cu bara sau daca ->AB este un vector legat, atunci AB cu bara reprezinta toti vectorii legati care au aceeasi directie, acelasi sens si acelasi modul cu ->AB, inclusiv ->AB.

Materialele pentru pieselede contact trebuie sa asigure buna functionare a acestora atat la trecerea indelungata a curentului electric, cat si in cazul arcului electric care se formeaza la deschiderea contactelor care intrerup curentul electric.
Aceste materiale trebuie sa fie bune conductoare, sa se oxideze cat mai putin, sa aiba temperatura de topire cat mai ridicata (in special pentru contactele care intrerup curentul).

Contactul electric reprezinta atat locul de trecere a curentului de la o piesa conductoare de curent la alta piesa similara conductoare, cat si piesa propriu-zisa (numita si piesa de contact).In toate instalatiile electrice, in constructia aparatelor si masinilor electrice aceste locuri de contact sunt puncte sensibile, carora trebuie sa li se dea o atentie deosebita in cursul realizarii montajului si in cursul exploatarii.
Un contact necorespunzator se incalzeste din ce in ce mai mult si provoaca distrugerea unor piese izolante insonjuratoare, avand ca urmare aparitia unor efecte grove, cum sunt scurtcircuitele, incendiile etc.
In consecinta, trebuie avute in vedere corespondenta puterii motoarelor si curentilor diferitelor receptoare cu sectiunile conductoarele, cablurilor si curentii nominali si de utilizare ai aparatelor folosite.
Rezistenta de contact, parametrul principal al oricarui contact electric, este rezistenta suplimentara care apare la locul de contact fata de rezistenta caii de curent respective in cazul in care nu ar fi intrerupta in locul de contact.

Copiatoarele cu hartie cerata numite si copiatoare cu imagine directa, formeaza imaginea direct pe o hartie speciala. Aceasta hartie are un invelis de oxid de zinc, care se incarca electric cand este expusa la lumina. In masina de copiere se indreapta o lumina asupra documentului original. O imagine a documentului se formeaza pe hartia speciala, initial incarcata electric. Lumina reflectata de suprafetele clare ale dcumentului neutralizeaza sarcina din suprafetele corespondente ale hartiei de copiator. Suprafetele intunecate ale documentului reflecta foarte putina lumina, astfel incat pe hartie ramane o imagine de potential, corespunzand cuvintelor sau imaginilor de pe document.
La multe masini cu imagine directa, hartia este apoi scaldata intr-un lichid de developare numit toner, care contine particule de carbon. Adera la partile incarcate electric ale hartiei, formand asfel o imagine vizibila. Hartia este apoi incalzita pentru a se inlatura lichidul si a fixa carbonul pe hartie.

Cristalele lichide au fost descoperte de un botanist austriac in anul 1888. Starea de cristal lichid reprezinta o stare intermediara intre solidul cristalin si faza lichida obisnuita .Numarul substantelor care prezinta aceasta stare a crescut pana in anul 1930 dupa care interesul pentru aceasta clasa
de substante s-a diminuat.
Cercetarile au fost reluate in anul 1960 cind cristalele lichide au inceput sa aiba aplicatii practice in tehnica si medicina.

Optica Geometrica

Descriere: - studiaza modul de propagare al luminii , fara sa tina cont de natura sa . Raza de lumina - este egala cu directia de propagare a luminii printr- un spatiu optic . Mediul optic - reprezinta mediul prin care se propaga lumina sau in care lumina sufera fenomene optice . Mediul optic transparent - reprezinta mediul optic care poate fi strabatut de intreaga cantitate de lumina ce intra in el .

Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit oxizi de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida. In secolul XX, aciditatea aerului si ploaia acida au ajuns sa fie recunoscute ca o amenintare capitala la adresa calitatiii mediului. Cea mai mare parte a acestei aciditati este produsa in tarile industrializate din emisfera nordica: SUA, Canada, Japonia si majoritatea tarilor din Europa de Est si de Vest. Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viata, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si pariuri si la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia, Suedia si Canada. Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile confirmau faptul ca poluarea provenita de la centarlele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme legate de ploaia acida in estul Canadei si nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri de piatra , metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse.

SISTEMUL BUGETELOR PUBLICE Sistemul bugetelor publice reprezintă un ansamblu complex de bugete autonome şi independente, constituite conform legislaţiei economico-financiare, care dau expresie procesului de constituire, la dispoziţia statului, a fondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de politică economică şi socială. Din punctul de vedere economic, sistemul bugetelor publice evidenţiază sintetic fluxurile de constituire a veniturilor statului, al insituţiilor sale, concomitent cu repartizarea pe cheltuieli publice pentru destinaţii (nevoi) de importanţă comunitară, de ansamblu. Din punctul de vedere juridic sistemul bugetelor publice reprezintă acte de autorizare care aprobă prin lege venituile şi cheltuielile publice pe parcursul exerciţiului financiar-fiscal. Bugetul public naţional (alcătuit din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale teritoriale) poate fi caracterizat şi ca un plan financiar macroeconomic, instrument de politică a statului în domeniul economic şi social, document programatic al înfăptuirii obiectivelor strategice al factorilor de decizie politică. Ca tablou comparativ al veniturilor şi cheltuielilor publice bugetul de stat exprimă modelul de intervenţie a statului în economie, inclusiv în societate în ansamblul său. Bugetul public naţional exprimă deasemenea intrumentele politicii fiscale, monetare şi de credit ale factorilor de decizie macroeconomică la un moment dat. Prin sitemul bugetelor publice sunt reflectate modul cum resursele financiare pot fi mobilizate şi repartizate pe priorităţi – destinaţii ţinând cont de criteriile de raţinalitate, eficienţă, economicitate, performanţă. Aceste exigenţe şi cerinţe ale managementului performant sunt specifice principiilor bugetare clasice şi moderne printre care: 1. principiul anualităţii - obligă limitarea la o perioadă de un an efectuarea cheltuierilor şi încasarea veniturilor bugetrare. Principiul îşi găseşte aplicarea în legea anuală privind bugetul de stat. 2. principiul universalităţii - obligă la înregistrarea veniturilor şi cheltuieli lor totale - brute, fără omisiuni şi/sau compensări; 3. principiul unităţii - solicită ca toate veniturile şi cheltuielile să fie incluse într-un focument unic. 4. principiul specializării - impune restricţia ca un credit bugetar obţinut să poată fi folosit doar pentru destinaţia iniţială, pentru care a fost solicitat. 5. principiul echilibrului - explică nevoia relaţiei de egalitate, în dinamică, dintre veniturile şi cheltuielile bugetare. Atât excedentul, cât mai ales deficitul bugetar prezintă semnale negative ale stării de sănătate precare la nivelul macroeconomic. 6. principiul publicităţii - precizează nevoia de dialog cu toate componentele societăţii pe tot parcursul aprobării şi executării activităţilor bugetare: elimină suspiciunea fraudelor în utilizarea banului public. 7. principiul unităţii monetare - impune obligaţia exprimării în unitatea monetară naţională a tuturor indicatorilor bugetari. (Interzice folosirea oricărei exprimări valutare).

Ochiul Organul de simţ al văzului este ochiul. Ochiul este un “instrument” optic ce formează imagini reale. Înainte de a examina orice alt instrument optic Organul de simţ al văzului este ochiul. Ochiul este un “instrument” optic ce formează imagini reale. Înainte de a examina orice alt instrument optic, trebuie să ştim alcătuirea şi modul de funcţîonare al ochiului.  Structura ochiului În fig.1 este prezentată o secţiune longitudinală a ochilui uman. Ochiul este alcătuit din două camere, anterioară şi posterioară cristalinului 6. Camera anterioară, delimitată de cornea transparentă 1 conţine umoarea apoasă 2, un lichid transparent cu indice de refracţie n=1,336. În cavitatea anterioară se află irisul, un muşchi ce are în centru o deschidere circulară – pupila ochiului. Cristalinul 6 este fixat într-o membrană circulară elastică formată din multe fibre, numită zonula lui lui Zinn 5. Aceasta se sprijină pe ţesutul exterior globului ochiului (albul ochiului) 7 numit sclerotica. Zonula este acţionată de muşchii ciliari 4. Cristalinul este “lentila” ochiului şi este un corp transparent, elastic ce are indice de refracţie variabil, crescând de la 1,386 cât are spre margini, la 1,406 în centru. Camera posterioară are peretele format din trei straturi successive. În interiorul sclereticii 7 se află coroida 8, ţesut de culoare neagră ce separă optic camera posterioară de mediul exterior. În interiorul scleroticii se află retina 9, ţesutul sensibil la lumină al ochiului. Retina are o zonă 11, numită fovea sau pata galbenă unde densitatea celulelor senzitive este cea mai mare. Fibrele nervoase ale celulelor retinei se reunesc în nervul optic 12 care este înserat în globul ochiului într-un punct numit pata oarbă deoarece dacă imaginea unui obiect cade pe ea, nu este “văzută”, acolo lipsind retina. Camera posterioară 10 conţine umoarea sticloasă – un gel de indice de refracţie n=1,336.  Funcţionarea ochiului este următoarea: Când se percepe imaginea unui obiect, globul ochiului este rotit, cu ajutorul unor muşchi nefiguraţi în desen, până când imaginea cade pe fovea. Pupila se restrânge sau se dilată automat până când fluxul de lumină ce formează imaginea ajunge în anumite limite suportabile de retină. În acelaşi timp, printr-un alt act reflex, muşchii ciliari întind zonula lui Zinn care lasă cristalinul să se bombeze, datorită propriei elasticităţi, până când distanţa sa focală are aşa o valoare încât imaginea obiectului se formează clară pe retină. Retina are ea însăşi o structură complexă prezentată schematic în fig.2. Retina constă din câteva straturi suprapuse de celule ce au funcţii diferite. Celulele vizuale fotosensibile sânt în ultimul; strat şi sânt de două feluri – conuri, destinate în principal vederii de zi (diurne) şi bastonaşe, destinate vederii crepusculare. Lungimea medie a conurilor este de 0,035mm iar a bastonaşelor 0,06 – 0,08mm. Diametrul mediu al unei celule conice este de circa 2,5µm. Distribuţia acestor două tipuri de celule pe retină este diferită de la zonă la zonă. În porţiunile din apropierea cristalinului predomină bastonaşele. Pe fovea, având o densitate de 180.000 celule pe mm2 avem doar conuri. Pe pata oarbă nu avem nici conuri nici bastonaşe. Numărul total de celule senzitive pe retină este de aproximativ 7 milioane. La iluminări ale retinei de 0,01 lx, sau mai puţin, senzaţiile luminoase sunt date exclusiv de bastonaşe care însă nu sunt sensibile la diferite culori. La iluminări mai mari ca 1 lx senzaţia luminoasă este dată numai de conuri.

Activitatea procesuală penală trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să fie trase la răspundere penală numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infracţiunilor şi numai în măsura gravităţii făptelor săvârşite. Aceasta se realizează prin dreptul de apărare ce i se conferă inculpatului şi celorlalte părţi care participă în procesul penal. Dreptul de apărare cuprinde atât eforturile persoanelor ce luptă pentru respectarea drepturilor şi intereselor lor procesuale, cât şi obligaţia organelor judiciare de a asigura exercitarea acestor drepturi. Constituţia României înscrie acest drept în art.24 care consfinţeşte faptul că dreptul de apărare este garantat în tot cursul procesului. O asemenea reglementare întâlnim şi în Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească. Potrivit art.6 C.pr.pen., dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, ocazie cu care organele judiciare sunt obligate să le asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Filosofie si viata “In fiecare om Universul s-opinteste” (Eminescu) Cine sunt eu? Pentru ce exist pe aceasta lume? Ce este viata? Exista Dumnezeu ? Ce este fericirea absoluta? Exista vreun scop ascuns al acestei vieti parca lipsita de sens uneori? Ce avem de invatat in aceasta viata si care este modul prin care invatam ? Nu cred ca o sa gasesc vreodata raspunsul adevarat la toate aceste intrebari. Am diverse pareri care cu timpul se tot schimba datorita inaintarii in varsta ,datorita unei gandiri mai profunde si a unor analize mai exacte. Asta imi demonstreaza ca nu o sa am niciodata raspunsul adevarat pentru ca acesta poate ca nici nu exista ,sau poate ca eu nu vreau sa il vad ,dar oricum intrebarile in sine imi dezvolta gandirea si imi provoaca imaginatia si imi starnesc setea de cunoastere in asa fel incat sa caut aceste raspunsuri toata viata. Asa sunt eu ,si mai e lume ca mine ,mereu interesata sa afle “de ce e asa si nu altfel?”,”cine sunt si de ce nu sunt altfel?”,”care-mi este menirea si cum pot fi sigura ca nu e alta?” plus multe alte enigme de acest gen. Ce este filosofia? Se spune ca filosofia este alaturi de stiinta,religie,arta,un domeniu specific al culturii,o manifestare a spiritului uman.Etimologic, stiu ca “filosofie” inseamna “dragoste de intelepciune”. Pe langa aceasta acceptiune,ganditorii greci i-au dat si alte intelesuri cum ar fi “cunoasterea a celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt ” , ”cunoasterea a celor divine si omenesti” ,”pregatrea pentru moarte”. Filosofia ofera modele de viata demna,repere si critici valorice deoarece “intrucat nu putem trai oricat, nu putem trai oricum”.Definitia provenita din scopurile si aspiratiile mai indepartate ale filosofiei indeamna fiinta umana la “asemanare cu divinitatea ,pe cat ii sta omului in putinta”,adica la autoperfectiune spirituala si implinire morala. Aceste teme de reflectie sunt abordate mai pe larg in cadrul domeniilor specializate ale filosofiei: 1. ontologia (teoria generala a existentei) 2. gnoseologia(teoria generala a cunoasterii) 3. axiologia(teoria generala a valorilor) 4. antropologia (teoria filosofica ce-si propune interpretari de sinteza asupra conditiei umane) 5. praxiologia(teoria generala a actiunii)etc.

Principiile contenciosului administrativ În statul de drept existenţa contenciosului administrativ este condiţionată de aplicarea a două principii:principiul respectării drepturilor legal dobândite şi principiul obligativităţii Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti.

Instrumente optice Un instrument optic este un asamblu de lentile, oglinzi si diafragme cu ajutorul caruia obtinem imagini ale diferitelor obiecte. Axele optice ale pieselor ce constituie instrumental optic trbuie sa coincide cu axa geometrica a instrumentului, adica sa avem un system optic centrat. Instrumentele optice dau imagini ale obiectelor in care se pot distinge amnunte care nu pot fi observate cu ochiul liber. Din punct de vedere al naturii imaginilor, instrumentele optice se clasifica in: -instrumente care dau imagini reale, cum sunt ochiul, aparatrul fotografic si aparatul de proiectii,; aceste imagini pot fi prinse pe un ecran de proiectie, pe o placa sau pe un film fotografic; -instrumente care dau imagini virtuale. Fiind folosite, de obicei, pentru examinarea directa, co uchiul, a obiectelor, aceste instrumente sunt formate din doua parti: un obiectiv indreptat spre obiectul de cercetat si un ocular indreptat spre ochiul observatorului. Obiectivul este un sistem optic convergent si formeaza o imagine reala a obiectului. Aceasta imagine joaca rolul de obiect pentru ocular care va da imaginea definitiva, virtuala, “preluata” de ochiul observatorului. Caracteristici optice Un instrument optic se caracaterizeaza prin marimi care permit sa se compare intre ele doua instrumente de acelasi tip si deci sa se aleaga cel ce indeplineste anumite cerinte. Aceste marimi sunt: Marirea. Marirea unui instrument este raportul dintre o anumita dimensiune liniara a imaginii (de obicei, lungimea ei) si dimensiunea corespunzatoare a obiectelor. Pentru scopul propus se foloseste marirea transversala definite ca raportul: unde - lungimea imaginii perpendiculare pe axa optica - lungimea obiectului respectiv, perpendicular de asemenea pe axa optica Notiunea de de marire prezinta interes, indeosebi in cazul instrumentelor care produc imagini reale ale caror dimensiuni pot fi masurate. Puterea. Se numeste putere raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede prin instrument un obiect si dimensiunea liniara a obiectului pe o directie perpendicular ape axa optica: Puterea se foloseste mai ales in cazul instrumentelor ce dau imagini virtuale. Grosismentul. Se numeste grosisment sau marire unghiulara raportul: unde este unghiul sub care se vede un obiect prin instrumental optic (diametrul apparent al imaginii) iar unghiul sub care se vede obiectul cand este privit cu ochiul liber (dimaetrul aparent al obiectului), asezat la distanta optima de citire δ. Pentru un ochi normal δ este de 0,25 m. Puterea separatoare este capacitatea instrumentului de a forma imagini distincte, separate, a duoa puncte vecine ale obiectului. Cu cat valoarea sa este mai mare, cu ata pot fi distinse puncte mai apropiate ale obiectului. Ea poate fi data, fie prin distanta minima intre doua puncte ale obiectului care mai dau imagini diferite in instrument (puterea separatoare liniara), fie prin unghiul minim dintre razele care vin de la doua asemenea puncte (puterea separatoare unghiulara). Dupa corectarea aberatiilor diferitelor piese ce compun instrumental opti, puterea separatoare depinde numai de fenomenul de difractii a luminii care traverseaza instrumentul. Telescopul Cand lupele au ajuns la indemana oricui s-a incercat sa se foloseasca cate doua lupe, una peste alta, pentru a obtine o marire mai mare. In timp ce se experimenta acest lucru, cineva a descoperit ca o distanta corespunzatoare intre lentile pot determina imagini marite ale obiectelor de la distanta. Un asemenea aranjament de lentile a pus baza primului telescop. Inventia telescopului se datoreaza filozofului englez Roger Bacon, care a trait in anii 1200. Dar este posibil ca aceasta inventie sa fi fost facuta mai devreme de oameni de stiinta arabi

Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este violenta. Ea ne evoca in minte moarte, tortura, masacre, razboi, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare si genocid. Intr-un registru mai putin dramatic, ne gandim la « lipsa de civilizatie », insulte si injurii, nepolitete si atitudini nerespectuoase. Cu toate ca e un fenomen atat de cunoscut, nu e usor sa ajungem la o definitie satisfacatoare si in acelasi timp consensuala. Unii evoca in mod spontan folosirea fortei si se focalizeaza asupra vatamarilor fizice. Avand in vedere variabile juridice sai socio-institutionale, altii pun accentul pe transgresarea sau violarea normelor si in special pe cele care se refera la legalitate. Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului si eficacitatea lor. Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind “un viciu de consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane spre a o determina sa faca un anumit act juridic“. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva altora. De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna). Alti sociologi burghezi, ca de pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor triburi sau popoare de catre altele (violenta externa). Marxismul recunoaste rolul violentei in istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt determinate in ultima analiza de conditiile economice. Desi violenta domestica e un fenomen care a insotit dintotdeauna construirea si dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiintelor juridice si sociale este de data recenta. Doar in ultimii 20 de ani, stiintele sociale si reglementarile legale internationale fac referinta la violenta domestica. Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut,ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii copilului. Ete interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta, abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale. Principala functie a familiei si a parintelui izolat –protejarea copiilor- este cel mai adesea neglijata in cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care raman in relatie cu un partener violent e :‘ in momentele bune, el stie sa fie un tata bun, iar copiii au nevoie de amandoi parintii..’. Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut. In raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma punitiva. Cel care domina se bucura de o judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta, iar femeia supusa. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup social cu existenta privata, e guvernata de valorile, normele si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inculcate copiilor. Regulile morale pe care individul le achizitioneaza in familie in primul rand si care fac parte din procesul numit “nasterea psihica“ a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate. Kant cristaliza conditiile necesare unei existente implinite ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima. Daca privim familia ca spatiu al satisfacerii nevoilor existentiale ale tuturor membrilor ei, e evidenta nevoia unei morale bazate pe cunoastere si dragoste care sa regleze relatiile intre membrii familiei. In absenta acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilatii comportamentale. O gandire morala cu principii clare, cunoasterea si respectarea nevoilor umane in general si a nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, in special de catre toti membrii adulti, pot garanta calitatea vietii familiei. Cel mai bun predictor al violentei domestice este existenta unui incident produs anterior momentului in care se discuta riscul de violenta in familie. Indiferent de forma pe care a luat-o manifestarea violentei, aparitia ei in relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul “ nu-mi place cum ti-ai aranjat parul“ sau “nu-mi place cum te-ai imbracat “ va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, apare aici deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii. Existenta si nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrat, de catre cel care domina. In timp, variatiile care apar privesc gravitatea si perioada de timp a fazelor dintre incidente. Dupa cativa ani, incidentele pot fi tot mai grave, iar faza remuscarilor, a insistentelor pentru iertare si impacare tot mai scurta, pana la absenta totala. In orice stat democratic, drepturile omului sunt legi pentru a caror respectare exista un aparat bine articulat si detinand depline puteri puse in slujba protejarii cetatenilor. Ignorarea prevederilor legale nu permite derogari de la obligativitatea fiecarui cetatean de respectare a lor. Drepturile omului reprezinta nevoile umane pentru o dezvoltare si functionare normala, implinita. De la Declaratia de Independenta a Statelor Unite, ce stipuleaza dreptul la fericire al fiecarui individ, si pana la legile care se regasesc la nivelul fiecarui stat si care protejeaza bunurile private ale individului, toate aceste reglementari alcatuind corpul drepturilor omului, la nivel national sau international, transforma in lege nevoile fiecaruia si, in acelasi timp, pun limite modalitatilor de implinire a lor astfel incat nici un individ sa nu sufere. In masura in care societatea are nevoie de indivizi eficienti, implicati social, ea are nevoie de indivizi ale caror nevoi de baza sa nu mai constituie o problema indivizi care sa poata functiona fericiti. Dar satisfactia unui individ nu este permisa daca realizarea ei se face in detrimentul celorlalti, caci egalitatea indivizilor, in drepturi si obligatii e o lege de baza in orice stat democratic. Violenta domestica, comparativ cu alte tipuri de violenta, are aspectele ei specifice, incriminate prin lege. Acestea sunt :  Accesul permanent al agresorului la victima. In spatiul privat al caminului nu exista locuri sigure, de ‘adapostire’ si tocmai de aceea agresorul are contro total asupra victimei sau victimelor.Se evidentiaza aici un aspect de terorizare si de neputinta a victimelor.  Desfasurarea previzibila a evenimentelor de violenta, in forma ciclica, cu episoade multiple, inevitabile si tot mai frecvente si severe in timp.  Angrenarea intregului sistem al familiei. Toti membrii familiei violente devin victime -directe si indirecte- ale agresorului.  In cazul violentei domestice apar modificari de structura a personalitatii tuturor celor implicati. Victima isi va pierde incet stima de sine si va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin care va incerca sa faca fata situatiei. Riscul de a ceda intr-un anumit moment creste pe masura ce situatia se cronicizeaza. El poate ajunge un somer cronic, un alcoolic pastrand relatii cu mediul social din afara familiei doar in grupuri selectate din mediile marginale, cu tulburari de integritate sociala. Cat despre modificarile de personalitate ale copiilor sub influenta atmosferei de violenta in familie, statisticile care arata o trecere a comportamentelor violente de la o generatie la alta in proportie de 75% , sunt probabil cea mai convingatoare si cruda marturie.  Relatiile emotionale dintre cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violentei domestice. Poate ca cea mai devianta manifestare emotionala in relatia agresor-victima e sindromul Stockholm. Sindromul, descris in situatii de teroare in care victimele ajung sa se simta legate emotional de agresor, sa fie de partea acestuia in cazul cand s-ar lua masuri din afara impotriva lui, e o manifestare patologica a atasamentului. Regulile dupa care se instaureaza aceasta traire sunt : amenintarea vietii si intercalarea unor momente de slabire a amenintarii sau chiar de ingaduinta si intelegere, in cursul amenintarii.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE Orice stat fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone - mai mici sau mai mari - sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună, etc. Astăzi, conform art. 3 alin.3 din Constituţie, “teritoriul este organizat suub aspect administrative în comune, oraşe şi judeţe”. În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese. Profesorul Paul Negulescu afirma că în orice ţară sunt două categorii de interese: unele care au un carecter cu totul general privind totalitatea cetăţenilor, întreaga colectivitate şi altele care sunt speciale unei anumite localităţi. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau instituţii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult sau mai puţin corespunzătoare situaţiilor concrete. În aceste condiţii vorbim de autonomie locală, centralizare, descentralizare, deconcentrare, tutelă administrativă. Principiile de bază ale administraţiei publice locale sunt stipulate in textele Constituţiei revizuite şi în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Astfel, în articolul 120 din Constituţia revizuită şi republicată in 2003 se prevăd trei principii pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale şi anume: - Principiul descentralizării, - Principiul autonomiei locale, - Principiul deconcentrării serviciilor publice. In Legea 215/2001 (art. 2, alin.1) se arată că administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează in temeiul următoarelor principii: - Principiul autonomiei locale, - Principiul descentralizării serviciilor publice, - Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, - Principiul legalităţii, - Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. Din cele două texte rezultă cele şase principii de bază (cele cinci din Legea 215/2001 la care se adauga principiul deconcentrării serviciilor publice, din Legea de revizuire a Constituţiei, aprobată prin referendumul din octombrie 2003). Aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. 1. Principiul autonomiei locale. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în interesul legii. Colectivitatea locală reprezintă totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială. a. Autonomia locală se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. b. Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz. c. Autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice. d. In acord cu cele mai recente reglementări comunitare în materie s-au introdus noi articole care reglementează cooperarea şi asocierea autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca, în limitele competenţelor lor, să coopereze şi să se asocieze cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii. Autorităţilor administraţiei publice locale le este acordat dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale, în condiţiile legii, pentru protecţia şi promovarea intereselor lor commune, precum şi posibilitatea de a încheia între ele acorduri şi de a participa la iniţierea şi realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condiţiile legii. Consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative-limitrofe zonelor de frontieră au dreptul să încheie acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţarile vecine, în condiţiile legii. e. Autonomia locală se caracterizează şi prin dreptul consiliilor locale de a putea hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. 2. Principiul descentralizării serviciilor publice. Descentralizarea serviciilor publice reprezintă transferarea unora din atribuţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate către un organism determinat, un serviciu public determinat, din unităţile administrativ-teritoriale. Descentralizarea serviciilor publice implică organizarea unor servicii publice pe plan local, dotate cu un anumit patrimoniu şi organe proprii. Astfel, serviciile publice descentralizate dobândesc o anumită libertate de acţiune ce derivă din calitatea lor de persoană juridică, transformându-se în “stabilimente publice”.

1.1. NECESITATEA PLANULUI DE AFACERI Planul de afaceri se refera fie la promovarea unei firme noi,fie la lansarea unui proiect important intr-o întreprindere existenta. Planul de afaceri este rezultatul unei activitati utile de-alungul procesului de concepere si dezvoltare a proceselor noi si inventive.In mod egal,el joaca un rol important in aplicarea unei operatiuni de restructurare a intreprinderilor.In cele din urma devine obligatoriu cu ocazia investigarii partenerilor financiari.Planul de afaceri este un dosar in care se concentreaza studiul analitic si exhaustiv al tuturor aspectelor unui proiect sau al unei intreprinderi.El contine un plan amanuntit de actiune,precum si o evaluare a rentabilitatii de perspectiva a proiectului propus. Planul de afaceri este un instrument necesar:intreprinzatorilor care creaza o societate sau cauta parteneri pentru intreprinderile lor;gestionarilor de proiecte;managerilor care propun activitati noi,altor persoane decat cele care sunt deja responsabile in cadrul unor intreprinderi deja existente. Planul de afaceri este important in toate sectoarele,industrial sau servicii,in mod independent de gradul lor de inovatie tehnica sau marketing.Planul de afaceri devine din ce in ce mai mult un instrument indispensabi,cu ajutorul caruia se poate reusi in orice domeniu. Diagnosticarea activităţii tehnico-productive şi economico-financiare se poate face prin măsurarea performanţelor activităţilor şi pe ansamblul interpriderii pentru a găsi soluţii ca aceasta să devină competitivă. Se urmăreşte asanarea activităţilor nerentabile, cunoaşterea şanselor intreprinderii de a deveni competitivă pe piaţă, de a-şi relansa şi stabiliza activitatea economică sau de a intra în faliment. Informaţiile necesare în vederea măsurării performanţei economice prezente şi previzibile se obţin din contabilitatea analitică din bilanţul contabil şi anexele acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli, din investigarea şi evaluarea stării tehnice a interprinderii şi a desfăşurării proceselor tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonităţii şi a previziunilor financiare, etc. 1.2.CONTINUTUL PLANULUI DE AFACERI Planul de afaceri este un studiu complex care se elaborează în vederea începerii unei afaceri noi, în cazul în care interprinderea solicită credite pentru investiţii şi restructurare, pentru constituirea unei societăţi mixte, în caz de fuziune, divizare, etc. Planul de afaceri permite investitorilor de capital, băncilor, altor agenţi economici să cunoască starea actuală şi perspectivele întreprinderii în competiţie cu alţi parteneri. Planul de afaceri trebuie să dea răspunsuri la câteva întrebări fundamentale:Cine sunteţi? Ce faceţi? De unde veniţi? Unde vreţi să ajungeţi?. Planul de afaceri trebuie să fie realist, fiabil, credibil, ambiţios şi să cuprindă indicatori tehnici şi economico-financiari care să poată fi realizaţi pe termen şi lung. Din stabilirea clară a obiectivelor strategice şi din fundamentarea indicatorilor trebuie să se contureze soluţii şi măsuri concrete care permit realizarea scopurilor propuse. Planul de afaceri se fundamentează pe o concepţie strategică, care să asigure întreprinderii (firmei) creşterea puterii competiţionale şi maximizarea profitului. La elaborarea acestei lucrări trebuie angrenată întreaga echipă de conducere. Planul de afaceri trebuie să cuprindă un rezumat care să prezinte elementele esenţiale ce rezultă din analiză şi proiectare şi o scurtă caracterizare a produselor care constituie obiectul proiectului. Această caracterizare se referă la perspectiva relansării firmei ca urmare a mediului economic favorabil şi a realizării unor performanţe ridicate în comparaţie cu alţi agenţi ecnomici. Calitatea planului de afaceri depinde de calitatea concepţiei şi de efortul depus pentru reuşita lui. Planul de afaceri cuprinde două părţi: diagnosticul economic şi evaluarea activităţii viitoare.

Instrumente optice Un instrument optic este un asamblu de lentile, oglinzi si diafragme cu ajutorul caruia obtinem imagini ale diferitelor obiecte. Axele optice ale pieselor ce constituie instrumental optic trbuie sa coincide cu axa geometrica a instrumentului, adica sa avem un system optic centrat. Instrumentele optice dau imagini ale obiectelor in care se pot distinge amnunte care nu pot fi observate cu ochiul liber. Din punct de vedere al naturii imaginilor, instrumentele optice se clasifica in: -instrumente care dau imagini reale, cum sunt ochiul, aparatrul fotografic si aparatul de proiectii,; aceste imagini pot fi prinse pe un ecran de proiectie, pe o placa sau pe un film fotografic; -instrumente care dau imagini virtuale. Fiind folosite, de obicei, pentru examinarea directa, co uchiul, a obiectelor, aceste instrumente sunt formate din doua parti: un obiectiv indreptat spre obiectul de cercetat si un ocular indreptat spre ochiul observatorului. Obiectivul este un sistem optic convergent si formeaza o imagine reala a obiectului. Aceasta imagine joaca rolul de obiect pentru ocular care va da imaginea definitiva, virtuala, “preluata” de ochiul observatorului. Caracteristici optice Un instrument optic se caracaterizeaza prin marimi care permit sa se compare intre ele doua instrumente de acelasi tip si deci sa se aleaga cel ce indeplineste anumite cerinte. Aceste marimi sunt: Marirea. Marirea unui instrument este raportul dintre o anumita dimensiune liniara a imaginii (de obicei, lungimea ei) si dimensiunea corespunzatoare a obiectelor. Pentru scopul propus se foloseste marirea transversala definite ca raportul: unde - lungimea imaginii perpendiculare pe axa optica - lungimea obiectului respectiv, perpendicular de asemenea pe axa optica Notiunea de de marire prezinta interes, indeosebi in cazul instrumentelor care produc imagini reale ale caror dimensiuni pot fi masurate. Puterea. Se numeste putere raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede prin instrument un obiect si dimensiunea liniara a obiectului pe o directie perpendicular ape axa optica: Puterea se foloseste mai ales in cazul instrumentelor ce dau imagini virtuale. Grosismentul. Se numeste grosisment sau marire unghiulara raportul: unde este unghiul sub care se vede un obiect prin instrumental optic (diametrul apparent al imaginii) iar unghiul sub care se vede obiectul cand este privit cu ochiul liber (dimaetrul aparent al obiectului), asezat la distanta optima de citire δ. Pentru un ochi normal δ este de 0,25 m. Puterea separatoare este capacitatea instrumentului de a forma imagini distincte, separate, a duoa puncte vecine ale obiectului. Cu cat valoarea sa este mai mare, cu ata pot fi distinse puncte mai apropiate ale obiectului. Ea poate fi data, fie prin distanta minima intre doua puncte ale obiectului care mai dau imagini diferite in instrument (puterea separatoare liniara), fie prin unghiul minim dintre razele care vin de la doua asemenea puncte (puterea separatoare unghiulara). Dupa corectarea aberatiilor diferitelor piese ce compun instrumental opti, puterea separatoare depinde numai de fenomenul de difractii a luminii care traverseaza instrumentul. Telescopul Cand lupele au ajuns la indemana oricui s-a incercat sa se foloseasca cate doua lupe, una peste alta, pentru a obtine o marire mai mare. In timp ce se experimenta acest lucru, cineva a descoperit ca o distanta corespunzatoare intre lentile pot determina imagini marite ale obiectelor de la distanta. Un asemenea aranjament de lentile a pus baza primului telescop. Inventia telescopului se datoreaza filozofului englez Roger Bacon, care a trait in anii 1200. Dar este posibil ca aceasta inventie sa fi fost facuta mai devreme de oameni de stiinta arabi

OGLINZILE Fiind o ştiinţă practică, optica trebuie să se bazeze pe un număr cât mai mare de instrumente şi aparate care să satisfacă necesităţile practice date. Aceste instrumente şi aparate sunt alcătuite din componente optice, care, în raport cu tipul respectiv, îndeplinesc anumite funcţii bine determinate. Una dintre aceste componente optice o reprezintă oglinzile. În raport cu forma suprafeţelor reflectate, oglinzile pot fi oglinzi plane sau oglinzi sferice, acestea din urmă fiind concave sau convexe. Ori de câte ori o suprafaţă plană se caracterizează printr-un coeficient de reflexie mare, aceasta poate fi considerată, din punct de vedere optic, o oglindă plană. Oglinzile plane pot fi obţinute astfel: 1. prin depunerea unui strat reflectant pe una dintre cele două feţe ale unui suport transparent, cu suprafeţele plan-paralele şi de grosime convenabilă; 2. prin şlefuirea cât mai fină a suprafeţei plane a unui suport netransparent cu feţele plan-paralele; 3. prin folosirea suprafeţei plane de separare dintre două medii transparente cu indici de refracţie diferiţi, care poate reflecta o mare parte din lumina incidentă. Când suprafaţa plană reflectă numai o parte din lumina incidentă, cealaltă parte fiind transmisă, oglinda obţinută se numeşte oglindă semitransparentă sau divizor de faşcicul. Pentru mărirea coeficientului de reflexie a unei oglinzi, suprafaţa reflectantă a acesteia se acoperă cu un strat metalic subţire. Există diferite metode folosite pentru depunerea stratului metalic, coeficienţii de reflexie corespunzători depinzând de lungimea de undă (tabelul 1) şi de natura materialului folosit.

1. Introducere Optica se bazeaza pe un număr cât mai mare de instrumente şi aparate care să satisfacă necesităţile practice date. Aceste instrumente şi aparate sunt alcătuite din componente optice, care, în raport cu tipul respectiv, îndeplinesc anumite funcţii bine determinate. Una dintre aceste componente optice o reprezintă oglinzile. În raport cu forma suprafeţelor reflectate, oglinzile pot fi oglinzi plane sau oglinzi sferice, acestea din urmă fiind concave sau convexe. Ori de câte ori o suprafaţă plană se caracterizează printr-un coeficient de reflexie mare, aceasta poate fi considerată, din punct de vedere optic, o oglindă plană. Oglinzile plane pot fi obţinute astfel: 1. prin depunerea unui strat reflectant pe una dintre cele două feţe ale unui suport transparent, cu suprafeţele plan-paralele şi de grosime convenabilă; 2. prin şlefuirea cât mai fină a suprafeţei plane a unui suport netransparent cu feţele plan-paralele; 3. prin folosirea suprafeţei plane de separare dintre două medii transparente cu indici de refracţie diferiţi, care poate reflecta o mare parte din lumina incidentă. Când suprafaţa plană reflectă numai o parte din lumina incidentă, cealaltă parte fiind transmisă, oglinda obţinută se numeşte oglindă semitransparentă sau divizor de faşcicul. 2. Continut 2.1. Legea reflexiei Numim reflexie fenomenul care apare la suprafata de separatie a doua medii optice care consta in intoarcerea luminii in mediul optic din care provine. Legile reflexiei: 1. Raza incidenta, normala la suprafata de separatie in punctul de incidenta si raza reflectata se gasesc in acelasi plan de incidenta. 2. Unghiul de incidenta este egal cu unghiul de reflexie

Instrumentele optice In general prin instrument optic intelegem un ansamblu de dioptrii care se utilizeaza pentru producerea imaginilor unor obiecte astfel incat privirea acestor imagini sa prezinte unele avantaje fata de privirea directa. De regula se disting doua tipuri de instrumente optice :  Instrumente care dau imagini reale (instrumente obiective), cum sunt obiectivele fotografice, aparatele de proiectie etc., la care imaginea se formeaza , de exemplu, pe un ecran sau pe o placa fotografica si astfel poate fi observata cu ochiul  Instrumente care dau imagini virtuale (instrumente oculare), special adaptate pentru a se observa imaginea cu ochiul, cu ajutorul unor oculare Calitatea instrumentelor optice este data de urmatoarele caracteristici: A. Marirea (la instrumentele care furnizeaza imagini reale se disting marirea liniara, marirea axiala si marirea unghiulara)  Marirea liniara este raportul intre lungimea imaginii si cea a obiectului  Marirea axiala se refera la deplasarea punctului imagine pe axa optica, corespunzatoare deplasarii punctului obiect  Marirea unghiulara este data de raportul unghiurilor de apertura, de emergenta si de intrare in instrumentul optic B. Puterea (reprezinta unghiul sub care se vede unitatea de lungime prin instrumentul opticconsiderat) C. Grosismentul (este o caracteristica a aparatelor oculare, definita prin raportul imaginilor retiniene; deoarece dimensiunea unei imagini retiniene este proportionala cu unghiul aparent sub care se vede obiectul privit, grosismentul este egal cu marirea unghiulara) D. Puterea de separare (se defineste ca unghiul cel mai mic format de razele vizuale, venind de la doua puncte, astfel incat sa le vedem separate)  Pentru evaluarea puterii de separare a unui instrument optic se utilizeaza criteriul lui Rayleigh, conform caruia doua puncte obiect invecinate vor da fiecare separat cate o pata de difractie si ele vor fi observate distinct, daca maximul uneia va fi situat peste minimul celei de-a doua pete de difractie.Inversul unghiului minim poate fi considerat ca o masura a puterii de separare.

Poezia sugereaza armonia vegetala a naturii, vazuta ca implinire a ordinii divine, intr-o diversitate de forme plastice si de imagini sonore: "Pe verdea margine de sant/ Crestea macesul singuratic,/ Dar vantul serii nebunatic/ Pofti-ntr-o zi pe flori la dant./ intai patrunse printre foi,/ Si le vorbi cu voce lina,/ De dorul Iui le spuse-apoi,/ Si suspina - cum se suspina..:" "Valtul rozelor" este o simfonie poetica inchinata florilor, simbolurile cele mai concrete ale biologicului efemer. "Macesul singuratic" este expresia perfectiunii naturii salbatice, prin frumusetea sa intrinseca, a formelor clasice, de o arhitectura stranie.
Vantul serii, "nebunatic", inselator, personificat, este elementul naturii care provoaca "valtul" rozelor, simboluri ale sublimului din natura, flori diafane ce se prind intr-o rotire cosmica, ritmica, de o tonalitate abia perceptibila, rezultata din armoniile imitative perfecte ale versurilor: "Si suspina - cum se suspina.../ albeata lor de trandafiri./ Zambind prin roua primaverei,/ La mangaierile-adierei/ a tresarit cu dulci simtiri./ Pareau naluci de carnaval/ Cum se miscau catifelate,/ Gatite toate-n rochi de bal,/ De vantul serii sarutate,// De vantul serii sarutate." Versul "De vantul serii sarutate" este un laitmotiv, devenit primum movens in declansarea acestui dans misterios si totodata fermecator, revenind de fiecare data pentru a da ur ritm tot mai dinamic miscarii florale. in chip de Zburator deghizat in mijlocul naturii, vantu! pune in miscare armonica perfectiunea formala a florilor, la inceput cu discretie, insidios: "U vorbi cu voce lina", "suspina" tot mai insistent, le imbie cu "mangaierile-adieri", provocandu-le "dulci simtiri", pana cand, intr-o betie a simturilor, rozele "Scaldate-n razele de sus,/ Muiate ii argintul lunei,/ S-au dat in bratele minciunei./ Si rand pe rand in vant s-au dus." in tot aces mecanism erotic delicat, al gradatiei pe cai ale pierzaniei, florile dobandesc infatisari de fet indragostite, naive, "naluci de carnaval".
Moartea se insinueaza lent, gradat in lumea florala, ca intr-un vis romantic: florile a toate atributele gratiei, sunt "catifelate", gatite in rochii de bal, dar se inscriu in acelasi destin ; trecerii, al fanarii perpetue, ceea ce confera "valtului" semnificatia ultimului dans, a "canteculi de lebada" de dinainte de trecerea in anorganic si neviu. Valsul florilor, "valt nebun", prin culminatia gradatiei, in rotirea tot mai accelerata a vartejului, devine un iluzoriu montagne-russe in mijlocul naturii: "Scaldate-n razele de sus,/ Muiate in argintul lunei,/ S-au dat in bratele minciunei,/ Si rand pe rand in vant s-au dus./ Iar vantul dulce le soptea,/ Luandu-le pe fiecare,/ S-un valt nebun se invartea,/ Un valt — din ce in ce mai tare,/ Un valt - din ce in ce mai tare." Sentimentul de efemeritate este inselat prin aceasta aparitie a elementului terestru, vantul, care, prin fluiditatea sa, confera starea de gratie fanarii florilor, pregatindu-le pentru trecerea in alt ciclu de existenta.

In actul al II-lea, cele dintai vesti despre victorie le aduce clucerul Moghila care vesteste sosirea Leului Moldovei" — biruitor, dar cu rana de la picior agravata.

Unul dintre personajele principale ale nuvelei cu titlul simbolic La Vulturi! (in care prozatorul Gala Galaction evoca un sir de intamplari dramatice, sugestive pentru viata de zbucium dusa de poporul nostru de-a lungul se­colelor) este baciul Danila, "starostele ciobanilor din par­tea locului", "om care trecuse prin multe suferinte si incercase multe vaduri de amaraciune".
Chip cu adevarat memorabil, construit, in prima parte a nuvelei, prin retrospectiva - care prilejuieste acumularea unor imagini ce indica drumul devenirii lui, iar in partea a doua - ca o imagine surprinsa in miscare, in incordare si ,in meditatie profetica (la sfarsit), mos Danila se consti­tuie ca un personaj reprezentativ pentru ceea ce au insem­nat oamenii legati de glie, atasati - trup si suflet - tarii, vibrand la interesele ei mari de dreptate, de libertate si lumina si sprijinindu-le implinirea dupa puteri. Batranul este semnificativ, de asemenea, pentru vointa de neinfrant de a invinge nenorocirile soartei.
Printr-o suita de intamplari, povestite pe scurt si in ritm alert, cititorul cunoaste drumul de chin al lui Danila ("de felul lui de dincoace de Olt"), care, in tinerete, prin harnicie si munca staruitoare, "facuse de trei ori avere" ce-i fusese, tot de atatea ori, maturata de puhoiul navaliri­lor straine: "...precum fierul plugului trece prin inima musuroiului de furnici, spintecand intr-o clipa cetatea harnicilor muncitoare - afirma scriitorul prin mijlocirea unei comparatii revelatoare - asa si fierul nenorocirii spintecase in trei randuri rostul si viata romanului Danili...". La a treia nenorocire, Danila a plans si, hotarandu-se sa paraseasca locuinta in care se nascuse, "s-a suit in creierii muntilor", pe "culmile Scripetelui", facandu-se cioban si intinzandu-si, in cativa ani, "neamul si intaietatea" in acel loc de pe valea Iablanicioarei, pe care scriitorul il numeste, meta­foric, "cuib de vulturi", pentru ca, deasupra lui, "in fata cerului, mai sus decat brazii cei mai inalti, vulturii pluteau neobosit, scaldandu-si aripile in lumina..." (Titlul nuvelei, pe langa valoare toponimica, are si una simbolica - vultu­rii putand semnifica si demnitatea acelor oameni, aspiratia lor catre inalt, catre libertate, dupa cum, in momentul dez­nodamantului constructiei epice, vulturii se contopesc, tot in plan simbolic, cu dusmanii acelor sfiinte condamnate parca sa-si semene drumul vietii cu atatea jertfe). La imaginea urgiilor aduse din afara, de catre turci, scriitorul o alatura pe aceea a luptei lui Tudor Vladimirescu pentru castigarea, inauntru, a dreptatii mult visate de popor. Aceasta lupta este sprijinita si de Danila care, batran fiind, aduna un grup de zece barbati - "toti copii de munte, cu buna stiinta intr-ale flintei", ii imbraca si-i plateste cu banii lui si-i trimite lui Tudor, impreuna cu Paun Ozun - "roman falnic, trup si suflet de viteaz", unul dintre ginerii baciului.
Dupa ce, in expozitiunea nuvelei, ne-am confruntat cu toate aceste elemente, o data cu declansarea conflic­tului (generat de vestea ce capata forma de strigat: "Fugiti! fugiti! vin turcii!"...) intra in scena celalalt per­sonaj de baza - Agripina -, fiica cea mai mica a lui Danila, casatorita cu Paun Ozun..
in ziua aceea (a noii invazii a turcilor), batranul de peste optzeci de ani "se suise la stana dis-de-dimineata" Auzise, pe la amiaza, focuri slobozite din pistoale, dar "le luase drept vreo gluma ciobaneasca si nu se mai gandea la ele". Cu privirile risipite peste culmile din rasarit, Mos Danila se gandea departe, se gandea la Tudor, la Paun Ozun si la Bucurestii unde viteazul oltean "pare ca intrase intr-un mormant", ingrijorarea sa este marcata de scriitor printr-o suita de interogatii retorice: "incotro sa fie Tudor si ai lui? Tot in Bucuresti ori aiurea? Ce a facut el de atata vreme?" (De altfel si pana atunci aceleasi ganduri il stapanisera, dupa plecarea lui Paun Ozun batranul simtindu-se dator s-o incurajeze mereu pe fiica sa, cand aceasta se lasa cuprinsa de "ganduri rele" care ii tot "croncaneau prin inima": "-Agripino, nu fi muiere! ii spune el, la un moment dat. Tudor si Paun stau si stapanesc in Bucuresti. Boierii pamanteni s-au dat cu Tudor...").
Incordarea din gradatia epica atinge punctul culmi­nant in momentele in care Agripina il ascunde pe Paunas (copilul cel mic) intr-o capita de fan, din poiana de sub stana, ajungand apoi, aproape nebuna de durere si de obo­seala, impreuna cu cei doi-copii mai mari - Mariuca si Vlad - la Mos Qanila:
"-. Au venit turcii in sat, bunicule!" striga fetita.
Vestea cade ca un trasnet, de data aceasta in varful muntelui, si patrunde in sufletul batranului care isi cheama in ajutor ciobanii rnai tineri si porneste cu ei impreuna sy intampine dusmanul, cu hotararea de a-si "vinde pielea cat vom_ putea mai scump".
In lumina acelui moment de "liniste imparateasca" a intregii firi - element care functioneaza ca un laitmotiv al constructiei epice, autorul - maestru al gradarii contraste­lor si al efectelor acestora - sugereaza involburarea din gandurile personajului (batranul Danila), prin care "treceau nori si corbi". Aceasta metafora plastica este prevestitoarea unei noi nenorociri. Pana sa ajunga in fata dusmanilor, batranului ii este dat sa traiasca durerea sfasietoare a mortii tragice tocmai a aceluia ce reprezenta speranta, o speranta ucisa cu brutalitate de vulturii rapitori (este vorba despre Paunas, pe care, gasindu-1 in capita de fan, vulturii il sfasiasera).
Lumea aceea romaneasca - natura si oameni - al carei chip este conturat in mod impresionant in nuvela - o lume aspra, dar sublima prin infatisare si frumusete morala, prin inaltimea si puritatea idealurilor, o lume sfasiata, in chip ne­drept, de dureri si napaste, este dominata - in momentul deznodamantului intregii constructii epice (deznodamant tragic, dublat de o meditatie nu mai putin tragica, simbolica in acelasi timp, profetica) de figura indurerata a batranului staroste al ciobanilor, Plangand in fata cerului (pentru a doua oara in viata sa), el se roaga, cu un patetism sfasietor, pentru un destin mai bun al neamului sau: "- Pune un hotar, Stapane, nenorocirii noastre! Ajunga Sfintiei tale atata jertfa!
Ajunga atata risipa, atata jaf la vulturi, din mana bietei tari si din carnea noastra!" Aceasta ruga - imprecatie, sub­lim exprimata, cuprinde, desigur, in fiinta ei si speranta intr-un timp de lumina si de tihna.